Search results
Nov 20, 2023 · Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat, luni, că Bojdeuca din Ţicău, aşa cum este cunoscută casa în care a locuit pentru o perioadă Ion Creangă, va fi redeschisă publicului pe 15 decembrie, el reiterând că restaurarea obiectivului a respectat toate etapele din proiectul prevăzut, care a beneficiat de finanţare europeană.
Nov 22, 2023 · Costel Alexe a reușit să facă din casa lui Ion Creangă un mall în miniatură. Atât a putut. Nu s-a consultat cu experți în restaurare, nu a vorbit cu cercetători și istorici specializați în perioada respectivă, nu a consultat scriitori sau profesori care cunosc opera și biografia scriitorului.
Ministrul Costel Alexe: „Anunț astăzi oficial că cel mai mare festival al Iașului și al Moldovei, AFTERHILLS, va fi sprijinit financiar de guvernul PNL Află mai mult > Am vizitat atât cu vicepremierul României, Raluca Turcan, cât și cu ministrul finanțelor publice, Florin Cîţu, FabLab, un reper al Iașului în materie inovare
Jul 12, 2022 · Costel Alexe a fost trimis în judecată marţi pentru abuz în serviciu, în timp ce doi angajaţi ai CJ Iaşi, Apetrei Radu-Gabriel, șef Serviciu resurse umane și salarizare din cadrul Consiliului Județean Iași, a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, şi Vlad-Corneliu Babă, consilier IA la cabinetul președintelui Consiliului Județean Iași, detașat ca ...
Costel Alexe este doctor în climatologie și meteorologie. În primul mandat de deputat, Costel Alexe a inițiat 77 de propuneri legislative, dintre care 18 au fost promulgate legi. A fost membru în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic (din aprilie 2014) şi în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (până în ...
Jan 4, 2021 · Ziarul de Iași a dezvăluit că soții Alexe ar fi divorțat cu puțin timp înainte de anunțul făcut de DNA referitor la anchetă, dar fostul ministru al Mediului nu a răspuns la întrebările G4Media.ro pe această temă. (Foto: Costel Alexe și frații săi / Facebook) Citește și: BREAKING: Costel Alexe, acuzat de DNA de luare de mită.
Jan 29, 2024 · „Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Alexe Costel, Alexe Mihai, Alexe Raluca-Elena, Alexe Florin, Grecu Ioan Bogdan, Gătin Mirela şi Fătu Nicoleta împotriva încheierii nr.354 din data de 06 iunie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr.1338/1/2022/a1.