Yahoo Web Search

  1. Iordania - Wikipedia

    ro.wikipedia.org › wiki › Iordania

    Iordania (în arabă أردنّ, El Urdun), oficial denumită Regatul Hașemit al Iordaniei (în arabă المملكة الأردنّيّة الهاشميّة - El-Mamlaka el-Urdunia el-Hașemia), este o țară arabă din Orientul Apropiat care se învecinează cu Siria în nord, cu Irak în nord-est, cu Arabia Saudită la est și la sud și cu Israel și Autoritatea Națională Palestiniană la vest. Împreună cu Israelul împarte coasta Mării Moarte și pe cea a Golfului Akaba (Eilat) al ...

  2. Wikizero - Iordania

    www.wikizero.com › ro › Iordania
    • Istorie
    • Războiul Arabo-Israelian Din 1948
    • Patrimoniu
    • Diviziuni Administrative
    • Geografie
    • Demografie
    • Lectură Suplimentară
    • Legături Externe

    Teritoriul Iordaniei, sărac în resurse, dar bogat în istorie, a început să fie menționat în jurul anului 2000 î.Hr. când semiții amoriți s-au stabilit pe malul estic al râului Iordan, în timp ce canaaniții (care aparțineau de filisteni) s-au așezat pe malul vestic al Iordanului. Printre invadatorii și coloniștii care au trecut prin Iordania se numără, în ordine cronologică, anatolienii, egiptenii, israeliții, asirienii, babilonienii, perșii, grecii, caldeenii, romanii, arabii musulmani, cruciații creștini, otomanii și britanicii.

    După ce Regatul Unit a fost nevoit, în 1947, să retrocedeze mandatul asupra Palestinei Organizației Națiunilor Unite, ca urmare a hotărârii (Rezoluția 181 din noiembrie 1947) Adunării Generale a ONU de a împărți Palestina între evrei și arabi, „Legiunea Arabă” a fost una dintre cele 6 armate arabe care au invadat Statul Israel nou-format. Conform planurilor regelui Abdullah I, ea a primit ordinul să ocupe - pentru alipirea de Iordania - toată zona de vest a Iordanului (Cisiordania) și Ierusalimul, cu locurile sfinte. Legiunea Arabă s-a angajat în lupte în mai 1948 și a fost singura, dintre toate armatele arabe invadatoare, care a izbutit să-și execute sarcinile în marea lor majoritate. În urma retragerii mandatului britanic Parlamentul transiordanian l-a proclamat pe Abdullah I al Iordaniei din dinastia beduină hașemită ca primul rege al Regatului Transiordania. Abdullah I și-a încheiat cariera în 1951, fiind împușcat de un arab palestinian pe când ieșea de la rugăciune, în fața Mos...

    Între 1985-2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCOau fost incluse 4 obiective culturale sau naturale din Iordania. 1. Ruinele orașului Petra 2. Cetatea Q'useir Amra 3. Situl arheologic de la Um er-Rasas 4. Zona protejată Wadi Rum Din anul 2005 tradițiile culturale ale beduinilor din zona Petra și Wadi Rum figurează pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO.

    Guvernorate

    Iordania este împărțită administrativ în 12 guvernorate (muhafazah), care la rândul lor sunt împărțite în 52 de nawahi. Cele 12 guvernorate sunt: 1. Amman 2. Balqa 3. Zarqa 4. Madaba 5. Irbid 6. Jerash 7. Ajloun 8. Mafraq 9. Aqaba 10. Karak 11. Ma'an 12. Tafilah

    Singura graniță naturală a Iordaniei este râul Iordan, care împarte teritoriul în Malul de vest al Iordanului (Cisiordania) și Malul de est (Transiordania). Celelalte granițe, la nord, cu Siria, la est, cu Irakul și la sud-est, cu Saudia, au fost trasate cu rigla, după bunul plac și interesele colonialiste cuprinse în Acordul Sykes–Picot.

    Populația

    Populația Iordaniei se împarte în: 1. - 99,2% arabi, dintre care peste 80% musulmani suniți. Aproape 80% dintre arabi se autoidentifică a fi palestinieni, iar elita conducătoare militară și politică este în mare parte beduină(beduinii reprezentând circa 20% din populație), ca și dinastia hașemită iordaniană. 2. - 0,5% cerchezi 3. - 0,1% armeni 4. - 0,1% turci 5. - 0,1% kurzi .

    Refugiații irakieni

    În urma Războiului din Golf (1991) s-au refugiat în Iordania și circa 200.000 de refugiați irakieni.

    El-Anis, Imad. Jordan and the United States: The Political Economy of Trade and Economic Reform in the Middle East(I.B. Tauris, distributed by Palgrave Macmillan; 2011) 320 pages; case studies of t...
    Robins, Philip. A History of Jordan(2004)
    Salibi, Kamal S. The Modern History of Jordan(1998)
    Teller, Matthew. The Rough Guide to Jordan(4th ed. 2009)
    ro Profil de țară pe situl Ministerului Afacerilor Externe al României
    ro Îndrumar de afaceri, Document elaborat de Ministerului Comerțului din România
    ar Profil de țară pe situl Ligii Statelor Arabe
    en CIA: The World Factbook, https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/jo.html
  3. Faisal I al Irakului - Wikipedia

    ro.wikipedia.org › wiki › Faisal_I_al_Irakului

    De la Wikipedia, enciclopedia liberă Faisal I (din Dinastia Hașemită care domnește azi în Iordania) (n. 20 mai 1883, Ta'if ⁠ (d), Arabia Saudită – d. 8 septembrie 1933, Berna, Berna, Elveția) a fost rege al Irakului și al Siriei (care pe atunci includea și Liban).

  4. Hani Naser - Wikipedia

    ro.wikipedia.org › wiki › Hani_Naser

    De la Wikipedia, enciclopedia liberă Hani Naser (arabă هاني ناصر) a fost un muzician iordanian - american. S-a specializat în oud și în instrumentele de percuție, în special tobe goblet și djembe.

    • Multi-instrumentalist, percuționist
    • November 16, 2020, Ojai, California⁠(d)
  5. Războiul Arabo-Israelian din 1948-1949 - Wikipedia

    ro.wikipedia.org › wiki › Războiul_arabo-israelian
    • Istoria Conflictului
    • Împărțirea Palestinei între Evrei și Arabi
    • Țările Beligerante
    • Refugiații Palestinieni
    • Note
    • Bibliografie
    • Vezi și

    Sfârșitul mandatului britanic în Palestina

    Cu toată victoria asupra Puterilor Axei, Marea Britanie a ieșit din Al II-lea Război Mondial un imperiu colonial în stare de destrămare și falimentar economic, situație pe care guvernul laburist al lui Clement Attlee refuza să o admită. Dominantul și controversatul său ministru de externe Ernest Bevin a continuat politica colonialistă tradițională britanică: divide et impera. Vechile și sângeroasele conflicte indo-pakistanez și arabo-israelian sunt, parțial, rezultatele directe ale acestei po...

    În urma votului Adunării Generale a ONU de împărți Palestina între evrei și arabi se ajungea la situația următoare (): (o populație de 90.000 Beduinia fost inclusă în teritoriul evreiesc).

    Transiordania

    Legiunea Arabă Transiordaniană era cea mai performantă, bine antrenată și înarmată forță care a invadat Palestina, sub comanda generalului John Bagot Glubb (Glubb PașaA) și a altor 47 de ofițeri britanici. Această armată, cu un efectiv de 8.000 - 12.000 de soldați era formată din 4 regimente de infanterie mecanizată, un batalion de artilerie cu 40 de tunuri și unul blindat, deținând 75 de care blindate În ajunul invaziei, în ianuarie 1948, această armată a mai fost suplimentată cu 3.000 de gr...

    Liga arabă

    Liga arabă a organizat, subvenționat și echipat o armată de 10.000 de voluntari, Armata Arabă de Eliberare, numită și Armata Populară Arabă (Djayș al-Inkadh al-Arabi) pusă sub comanda generalului Fawzi al-Kawukdji. Organizată și antrenată în Siria, această armată formată din sirieni, libanezi, irakieni, iordanieni, palestinieni, egipteni membri ai confreriei „Frații musulmani”, turci, germani foști luptători în Wehrmachtși chiar britanici nu a depășit efectivul de 6.000 de luptători. La 6 mar...

    Ca urmare a hotărârii (Rezoluția 181 din noiembrie 1947) Adunării Generale a ONU de a împărți Palestina între evrei, care au admis și omologat această împărțire și arabi, care au respins-o, evreii și-au declarat independența pe teritoriile alocate, prin Proclamația de Independență din 14 mai 1948. Liga Arabă și statele arabe, cu îndemnul și sprijinul Regatului Unit au invadat cu 6 armate noul stat în scopul de a-l distruge. Pentru a elibera frontul și a proteja populația arabă din zonele de luptă ei au îndemnat populația civilă să se refugieze în statele arabe vecine (Siriaa refuzat să-i primească) până la victoria imanentă și rapidă asupra unui stat mic, nou format și lipsit de o armată regulată, antrenată și dotată, precum cea a forțelor invadatoare. După victorie, refugiații arabi urmau să revină la casele și pământurile părăsite pentru a putea să participe și ei, la împărțitea prăzii. Rezultatul războiului nu a fost cel scontat. Problema nerezolvată a refugiaților palestinieni c...

    A Generalul-locotenent Sir John Bagot Glubb (1897- 1986), Mayfield, Sussex a fost un ofițer britanic care s-a făcut cunoscut ca Glubb Pașa, organizatorul și comandantul Legiunii Arabe Transiordanie...

    en Kurzman, Dan: Genesis 1948, The First Arab Israeli War, 1970.
    en Lash Balint, Judy: The Road to Jerusalem, Israel National news radio commentary, 20 aprilie 2001. http://www.jerusalemdiaries.com/article/13(descrie luptele din anii 1947-1948 pentru spargerea b...
    en Gelber, Yoav: Palestine 1948, Sussex Academic Press, Brighton, 2006, ISBN 1-84519-075-0
    fr Gresh, Alain et Vidal, Dominique: Palestine 47, un partage avorté, Éditions Complexe, 1994, ISBN 2-87027-521-8.
    • mai 1948 - martie 1949
    • Israel
    • Împotrivirea prin forță a statelor arabe și a conducerii arabilor din Palestina la dreptul de autodeterminare a evreilor în cadrul unui stat independent pe teritoriul stabilit de ONU (Rezoluția 181 din noiembrie 1947 a Adunării Generale a ONU de a împărți Palestina între evrei și arabi).
    • Întemeierea Statului evreiesc independent modern Israel. Victoria armatei israeliene, constituită în timpul luptelor, asupra armatelor arabe care au pătruns din toate direcțiile pe teritoriul Palestinei ex-mandatare și asupra grupărilor combatante de arabi palestineni. Legiunea Arabă transiordaniană a suferit pierderi grele, dar a obținut controlul asupra Ierusalimului de est, inclusiv al Orașului Vechi, și al unor însemnate teritorii în Iudeea și Samaria, armata egipteană a fost izgonită de pe teritoriul Israelului și a obținut controlul Fâșiei Gaza. Semnarea Acordurilor de armistițiu de la Rodos și divizarea teritoriului Palestinei mandatare între Israel, Transiordania, devenită Iordania, și Egipt. Sute de mii de arabi palestineni s-au refugiat în zonele controlate de arabi și o mare parte din ei au rămas vreme de multe zeci de ani cu statutul de „refugiați”
  6. Palestinieni - Wikipedia

    ro.m.wikipedia.org › wiki › Palestinieni

    Islam (93%) Creștinism (6%) Druzi / Samariteni (1%) Locuință de palestinieni creștini din Ierusalim, cca 1850. Pictură de W. H. Bartlett . 93% dintre palestinieni sunt musulmani, din care vasta majoritate sunt credincioși ai ramurii sunite a islamului, cu o mică minoritate ahmadiyya . Palestinienii creștini reprezintă o minoritate semnificativă de 6%, urmați de comunități ...

  7. Hashemite Kingdom of the Jordan - definition of Hashemite ...

    www.thefreedictionary.com › Hashemite+Kingdom+of

    Jor·dan. (jôr′dn) A country of southwest Asia in northwest Arabia. Inhabited in ancient times by various Semitic peoples such as the Moabites and the Nabataeans, the area was conquered by the Romans (first century ad ), Arabs (seventh century), and Ottoman Turks, who held it from 1516 until World War I. As Transjordan the country became part of the British mandate of Palestine in 1920, gaining independence in 1946.

  8. Elif Şafak - Wikipedia

    ro.wikipedia.org › wiki › Elif_Shafak
    • Biografie
    • Opera de Ficțiune
    • Opera de Non-Ficțiune
    • Alte Activități
    • Teme
    • Viața personală
    • Premii și Distincții
    • Listă de Opere
    • Legături Externe

    S-a născut la Strasbourg. Numele ei real este Elif Bilgin. A preluat pseudonimul Șafak, care în turcă înseamnă “răsărit”, de la mama sa, Șafak Atayman. Mama și tatăl, filosoful Nuri Bilgin, aveau să divorțeze de timpuriu. Mama ei avea 21 de ani la acea vreme și, revenită în Turcia, familia a vrut să îi găsească un soț. Bunica scriitoarei s-a opus, însă, și a luat decizia de a avea grijă de nepoată cât timp fiica urma să-și continue studiile. Elif Șafak și-a petrecut apoi bună parte din copilărie și adolescența călătorind dintr-o țară în alta, alături de mama sa care îmbrățișase cariera de diplomat. A locuit în Spania, Franța, Iordania, iar ulterior în Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii, iar acest stil de viață i-a dezvoltat simțul multiculuralismului, înrâurindu-i și opera. A absolvit Facultatea de Relații Internaționale la Orta Doğu Teknik Üniversitesi (ODTÜ), o prestigioasă universitate din Ankara, apoi a urmat studii de master, iar tema disertației, Bekt...

    Elif Safak a publicat 15 cărți, dintre care 10 sunt romane. A debutat în 1994 cu un volum de povestiri intitulat Kem Gözlere Anadolu, „Anatolia privită cu ochii invidiei”, însă nu și-a dat acordul retipăririi acestuia pe motiv că nu îl mai agreează, astfel, adevăratul debut literar are loc în 1997 odată cu romanul Pinhan ( literal, "Interzis", însă titlul se traduce, de obicei, prin „Dervișul”) Se inspiră din mediile ordinului mistic Bektași și spune povestea unui derviș aflat în căutarea propriei identității, care pleacă din lăcașul în care slujește și se îndreaptă către Istanbul. În 1998 romanul este distins cu premiul „Mevlana”, acordat anual celei mai bune opere inspirate de mistica islamică Al doilea roman, Șehrin Aynaları, „Oglinzile orasului, apărut doi ani mai târziu, are la bază atât mistica islamică, dar și pe cea evreiască. Acțiunea plasată în secolul al XVII-lea îi are în centru pe evreii sefarzi care, expulzați din Peninsula Iberică începând cu secolul al XV-lea, ajung...

    Elif Șafak semnează în anul 2005 volumul de eseuri Med-Cezir, “Flux și reflux”, în care abordează mai multe teme de actualitate, precum identitatea masculină și feminină, sexualitatea, criza socială globală, etc. Volumul reunește, de fapt, mai multe articole ale sale apărute în presa din Turcia de-a lungul timpului. În aceeași manieră apar și volumele Firarperest (2010), “Dornică de evadare, Kağıt Helva (2010), “Alvița” și Șemspare (2012), Bucățică din soare”, acestea cuprinzând articole și eseuri publicate de scriitoare în presa din Turcia, Statele Unite și Marea Britanie. Printre cele mai răsunătoare publicații de presă la care contribuie se numără Washington Times, Wall Street Journal, New York Times, Financial Times, Huffington Post, The Economist, The Guardian, Der Spiegel și La Repubblica.

    Elif Șafak ține discursuri pentru TED Global, este membră a Weforum Global Agenda Council on Creative Economy din Davos și membră fondatoare a Consiliului European pentru Afaceri Externe și Relații Internaționale. E cunoscută ca o apărătoare ferventă a drepturilor femeilor, minorităților și comunității LGBT

    Opera sa poate fi încadrată în sfera foarte largă a postmodernismului, apartenența sa la acest curent fiind determinată nu atât de experimentele cât de natura subiectelor abordate: criza identității și a ideii de identitate, identitățile multiple și dificultatea concilierii acestora, , cultivarea ideii de diferență, la nivel social și cultural. Problematica de actualitate îți găsește reflectarea atât în opera sa de ficțiune, cât și în cea non-ficțională. Abordează, pe de-o parte, tematica socială, precum libertatea discursului, minoritățile și problemele acestora, feminitatea și maternitatea, pe de altă parte, universul mistic este des întâlnit în scrierile sale, vădind interes pentru sufism încă din anii de facultate. De altfel, într-un interviu acordat pentru The Guardian, Elif Safak afirmă că “sufismul te face să ștergi tot ceea ce știi și de care ești sigur și te face să gândești din nou, însă nu cu mintea, ci cu inima.” O temă constantă este și orașul Istanbul, pe care îl vede...

    Este căsătorită din anul 2005 cu jurnalistul turc Eyüp Can și au împreună o fată, Șehrazat Zelda Sağlık și un băiat, Emir Zahir Sağlık. Pentru că a respins ideea maternității o bună parte din viață, axându-se mai degrabă pe construirea carierei literare, după nașterea fetiței, autoarea suferă de depresie post-partum, pe care o analizează în romanul “Lapte negru”(2007). Locuiește mai mult în Londra decât în Istanbul alături de soț, ceea ce le transformă mariajul într-unul la distanță. Scriitoarea declară pentru The Telegraph: “Cred că nu sunt o soție bună, dar nu am o problemă cu asta.”

    A fost nominalizată pe liste lungi și scurte la premii literare de prestigiu, precum Orange Prize, MAN Asian Prize, Bailey’s Prize, IMPAC Dublin Award, Independent Foreign Fiction Prize și RSL Ondaatje Prize. În anul 2006 primește Premiul Internațional pentru Jurnalism Maria Grazia Cutuli, iar în 2010, guvernul francez îi oferă distincția onorifică Ordinul Artelor și Literelor

    Limba turcă

    1. Kem Gözlere Anadolu, 1994 2. Pinhan, 1997 3. Șehrin Aynaları, 1999 4. Mahrem, 2000 5. Bit Palas, 2002 6. Araf, 2004 7. Beșpeșe, 2004 (alături de Murathan Mungan, Faruk Ulay, Celil Oker și Pınar Kür) 8. Med-Cezir, 2005 9. Baba ve Piç, 2006 10. Siyah Süt, 2007 11. Așk (Traducere a The Forty Rules of Love: A Novel of Rumi), 2009 12. Kâğıt Helva, 2010 13. Firarperest, 2010 14. İskender ( traducere a Honour), 2011 15. Șemspare, 2012 16. Ustam ve Ben, 2013 17. Sakız Sardunya, 2014 18. Havva'nın...

    Limba engleză

    1. The Saint of Incipient Insanities, 2004 2. The Gaze (traducere a Mahrem), 2006 3. The Flea Palace, 2007 4. The Bastard of Istanbul (traducere a Baba ve Piç), 2007 5. The Forty Rules of Love: A Novel of Rumi, 2010 6. Black Milk: On Writing, Motherhood, and the Harem Within, 2011 7. The Happiness of Blond People: A Personal Meditation on the Dangers of Identity, 2011 8. Honour, 2012 9. The Architect's Apprentice, 2014 10. Three Daughters of Eve, 2016

    Romane traduse în limba română

    1. Bastarda Istanbulului, traducere din limba engleză: Ada Tănasă, Iași, Editura Polirom, 2007 2. Sfântul nebuniilor incipiente, traducere din limba engleză: Ada Tănasă, Iași, Editura Polirom, 2009 3. Cele patruzeci de legi ale iubirii, traducere din limba engleză: Ada Tănasă, Iași, Editura Polirom, 2011 4. Lapte negru, traducere din limba engleză: Ada Tănasă, Iași, Editura Polirom, 2012 5. Onoare, traducere din limba engleză: Ada Tănasă, Iași, Editura Polirom, 2013 6. Palatul puricilor, trad...

  9. Mohammed bin Rashid Al-Maktoum - Wikipedia

    ro.m.wikipedia.org › wiki › Mohammed_bin_Rashid_Al

    Mohammed bin Rashid Al Maktoum (în arabă: محمد بن راشد آل مكتوم; Muḥammad bin Rāshid al Maktūm, n. 15 iulie 1949), cunoscut și ca șeicul Mohamed, este vice-președintele și primul-ministru al Emiratelor Arabe Unite și monarh constituțional (emirul) al emiratului Dubai.

  10. Lista dicționarelor biografice - Wikipedia

    ro.wikicore.net › wiki › List_of_biographical

    Acest articol poate cere a curăța pentru a întâlni Wikipedia standarde de calitate. Problema specifică este: format bibliografic inconsecvent Te rog ajuta-ma îmbunătățiți acest articol dacă puteți. (Aprilie 2015) (Aflați cum și când să eliminați acest mesaj șablon)

  11. People also search for