Amazon (fluviu) De la Wikipedia, enciclopedia liberă Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
- 5.597 m.d.m.
- Oceanul Atlantic
Pagini din categoria „Fluviul Amazon” Următoarele 3 pagini aparțin acestei categorii, dintr-un total de 3. Categorii: Utilizate • Dorite • Necategorizate • Nefolosite • Aleatorii • Toate categoriile
Napo travesează spre sud statul Peru primind la Cucuray apele lui Curaray. Pe teritoriul provinciei Maynas din Peru se varsă în Amazon. Fluviul a fost dscoperit în anul 1541 de o expediție aflată sub conducerea lui Francisco de Orellana, care era în căutarea regiunii aurifere legendare Eldorado. Rio Napo a fost cartografiat între anii ...
Fluviul și ecosistemul său. Fluviul Amazon, și; Câmpia Amazonului (Amazonia), câmpie aluvială, cea mai mare din America de Sud (circa 5 milioane kmp), situată în zona ecuatorială, în bazinul fluviului Amazon. Diviziuni administrative
Peste Amazon nu exista poduri! Nu neparat din cauza latimilor mari (cu tehnologia actuala se pot construi poduri cu lungimea de mai multi kilometri), ci mai ales din cauza faptului ca fluviul este, in cea mai mare parte, inconjurat de jungla, existand foarte putine orase si drumuri.
Fluviul Amazon Amazon – cel mai mare bazin fluvial al Americii de Sud: 700.000.000 km2. Apele sale udă Bolivia, Brazilia (60% din bazinul fluvial), Peru, Ecuador şi Columbia. Este al doilea ca lungime planetară după Nil.
FLUVIUL AMAZON Un curs de apă ce adună ploile ce cad pe o jumătate de continent. O întindere uriaşă de pământ, străbătută de nenumărate râuri şi acoperită de păduri. Cinci milioane de km2 de junglă, unde s-a adunat o treime din tot ceea ce vieţuieşte pe Pământ.
Cu lungimea de 6.690 km, fluviul Nil este primul fluviu ca lungime din lume, urmat de Amazon cu 6.440 km. Unele măsurători ale Amazonului de la izvoare sugerează însă o mai mare lungime a acestuia. La vǎrsarea în mare formeazǎ o deltǎ întinsǎ cu o suprafațǎ de 24.000 km², în care locuiește 85% din populația Egiptului.
Pădurea Amazoniană s-a format probabil în era Eocen, și se estimează că există de cel puțin 55 de milioane de ani. După extincția Cretacic-Terțiară, dispariția dinozaurilor, clima umedă a permis pădurii tropicale să se răspândească pe întregul continent. În perioada Eocenului, se crede că bazinul Amazonului a fost împărțit în două.
Dunărea este al doilea fluviu ca lungime din Europa (după Volga).Izvorăște din Munții Pădurea Neagră sub forma a două râuri numite Brigach și Breg ce izvorăsc de sub vârful Kandel (1241m) și se unesc în orașul Donaueschingen (altitudine: 678 m) la cca 1 km est de castelul Fürstenberg.